Limesul pe Lista Indicativă UNESCO

Limesul pe Lista Indicativă UNESCO

Recent, a fost definitivat procesul de înscriere pe Lista Indicativă a Patrimoniului Mondial UNESCO a sectorului de limes denumit „Frontiers of the Roman Empire – The Danube Limes (Lower Section)” un efort multinațional ce aparține Croației, Serbiei, Bulgariei și României.
România contribuie la lista de părți componente cu un număr de 49 de situri arheologice, castre auxiliare și alte fortificații liniare, aflate atât la nord, cât și la sud de Dunăre, întinse de la Pojejena (jud. Caraș-Severin) până la Murighiol (jud. Tulcea).
Pentru detalii, puteți consulta următorul link:
The Danube Limes - Lower Section

 
Tot cu această ocazie, a fost realizată și înscrierea celeilalte părți a frontierelor romane de pe teritoriul României, „Frontiers of the Roman Empire – Dacia”, pe aceeași listă indicativă. După cum probabil ați aflat deja din informațiile de pe acest website, dimensiunile, structura și caracteristicile granițelor provinciei Dacia sunt excepționale, oferind peste 300 de situri arheologice pentru nominalizare, printre care, castre legionare și auxiliare, fortificații mai mici (burgus, fortlet), o mulțime de turnuri de supraveghere și alte bariere de fortificare liniare, întinse pe cea mai mare parte a teritoriului țării.
Pentru detalii, puteți consulta următorul link:
The Dacian Limes