DESCRIEREA PROPRIETĂȚII/MONUMENTULUI:

Structura limesului constă dintr-un sistem extrem de complex de turnuri, valuri de pământ, ziduri, fortificații de mici dimensiuni, castrele din spatele limesului plasate de regulă la o distanță de circa 5 km față de limes, așezările civile aferente și structurile ne-romane. Nu a fost încă identificat un șanț în fața valurilor de pământ. Castrele sunt asemănătoare, garnizoane ale unor trupe de infanterie mixte și de cavalerie, construite cel mai probabil chiar de către acestea. Pe alocuri valurile de pământ sunt foarte clar vizibile, aflându-se aproape de înălțimea originală, caracteristicile limesului păstrându-se cel mai bine in zona Moigradului (Porolissum).

În întreaga Românie se cunosc în total peste 70 de castre, 50 de mici fortificații si mai mult de 150 de turnuri, deși numărul lor trebuie sa fi fost mai mare. În plus, mai sunt alte structuri care făceau parte din sistemul de frontieră, dintre cele mai importante fiind barajele artificiale, în general formate din valuri de pământ, dar și cu zid de piatră. Dintre castre doar patru-cinci sunt vizitabile și accesibile publicului, dar nici o porțiune de val, zid sau turn. În cele mai multe locuri limesul nu mai este vizibil, motiv pentru care este greu de identificat. Topografic, limesul este parțial protejat, nici un element aflând-se în zone urbanizate.

O mică parte aparține însă proprietății publice, așadar multe sectoare sunt în pericol, mai ales datorită lucrărilor agricole. În majoritatea cazurilor, piatra a fost folosită la ridicarea satelor, bisericilor și a castelelor medievale din zonă. Cele mai multe porțiuni de limes din nordul Daciei se află în zone împădurite, așadar sunt afectate de silvicultură. Drumurile și cărările vechi traversează de multe ori linia limesului.

Pe baza descoperirilor de țigle stampilate presupunem că și turnurile, chiar și limesul, au fost construite de garnizoanele castrelor, deși materialul arheologic este foarte puțin. Turnurile au plan patrulater sau circular, construite din piatră sau lemn, fiind cercetate câteva dintre acestea în anii ’70. În unele zone a fost descoperită o linie artificială constituită în general din val de pământ/glii, iar pe alocuri dintr-un zid de piatră de mici dimensiuni. Pe de altă parte, valul nu a fost cercetat arheologic, decât printr-o secțiune sau două, structura acestuia fiind neclară. Zid de piatră a fost identificat doar în apropiere de Porolissum. În trecători și în zonele vulnerabile au fost construite fortificații de mici dimensiuni, atașate zidului limesului, acolo unde acesta a fost identificat, dar se află la o oarecare distanță de valul din glii, similar turnurilor. Tot in trecători au fost construite și valurile de pământ, deși în ultimii ani a fost semnalat zid de piatră și valuri de pământ pe platouri, nu doar în trecători. Turnurile par să creioneze o linie, dar de fapt sunt așezate în rețea, fiind amplasate mai în adâncime sau mai în față, în funcție de configurația terenului, pentru ca să poată evident comunica între ele.

Caracteristicile graniței de nord nu se regăsesc decât pe alocuri în celelalte zone de frontieră ale Daciei, dar argumentele sunt extrem de puține. În estul Transilvaniei granița trebuie să fi fost similară, în apropiere de linia castrelor, fiind identificate pe alocuri și turnuri, dar deocamdată fără o linie de apărare artificialș, nefiind descoperite fortificații mai mici. La ieșirea din munți, înspre sud, granița a fost stabilită pe linia Oltului care se varsă în Dunăre, caracterizând-se prin castre și fortificații de mai mici dimensiuni. Pentru scurte perioade, probabil în timpul lui Hadrian, apoi începând cu Caracalla, a fost folosită o linie artificială lunga de 235 km, de la Dunăre la munți (pasul Bran), realizată din val de pământ, situată la o distanță variabilă de 10-50 km est de Olt. Din păcate granița este foarte prost păstrată astăzi. La 10-50 m în spatele valului au fost identificate turnuri de semnalizare din lemn. În spatele acestei linii se află 12 fortificații, dintre care patru duble, aflate la distanță mică de aceasta. Traseul graniței de vest este neclar, nefiind identificate turnuri de semnalizare la sud de castrul de la Bologa, cu o singură excepție. De aceea traseul limesului este doar presupus pe linia fortificațiilor localizate în vestul extrem al provinciei, care de altfel corespunde aproximativ cu axul principal al Daciei, drumul imperial de la Drobeta la Porolissum.

Constatăm așadar cel puțin șapte tipuri diferite de limes:

- Banat – de la Dunăre in sus – drum imperial supravegheat de castre auxiliare – până la Micia. Este posibil ca în câmpia Banatului să fi existat bariere artificiale de pământ, dar deocamdată nu avem această certitudine.

- M-ții Apuseni – cunoaștem doar un burgus si așezările din zona auriferă.

- Bologa-Tihău – zonă de deal - limes complex – turnuri, val, zid, castre, fortificații mici.

- Tihău-Livezile – asemănător cu cel anterior, nefiind încă identificat val de pământ sau zid de piatră.

- Livezile-Brețcu (Olt) – zonă montană – castre, turnuri, într-o singură zonă semnalat val (Câmpu Cetății, la 10 km est de castrul de la Călugăreni și 11 km nord de Sărățeni).

- linia Oltului supravegheată de castre mai mici sau mai mari.

- Limesul Transalutan – un limes propriu-zis similar cu cel din Britannia si Germania – linie artificială din val de pământ supravegheată de castre mici si mijlocii.

Tot din sistemul de frontieră romană de pe teritoriul României, dar din altă provincie romană (Moesia), fac parte și fortificațiile situate în marea lor majoritate pe linia Dunării sau între limesul transalutan și Dunăre.

O mica parte din limes este vizibilă, deși încă nu a fost cartat in totalitate. Linia artificială de turnuri și uneori de val cu zid din Transilvania se păstrează cel mai bine, pe o distanță de aproximativ 350 km, în special din sectorul de nord, nord-vest de circa 50-60 km, fiind în general în proprietatea statului, ca urmare a localizărilor pe vârfurile dealurilor și în păduri. Situația castrelor din spatele acestor linii de apărare este parțial clarificată. Doar în circa 20% din cazuri terenul se află în proprietatea statului, ferit prin urmare de pericolele inerente practicării agriculturii. Dar numai castrele propriu-zise fac în general obiectul acestei proprietăți publice, așezările aferente fiind în continuare sub regim privat. De altfel, acestea nu sunt nicăieri clar delimitate. 

JUSTIFICAREA VALORII UNIVERSALE EXCEPŢIONALE

Înscrierea frontierei romane din diferitele țări pe care le străbate a fost un obiectiv comun, fiind creat în 2005 un monument trans-național al Frontiers of the Roman Empire (FRE). Programul LIMES are ca obiectiv întocmirea documentației privind monumentele care compun granița romană de pe teritoriul României, cel mai mare monument unitar de patrimoniu din țară, contribuind cu cel mai lung sector, de peste 1000 de km, la monumentul unic UNESCO „Frontiers of the Roman Empire” (FRE). Majoritatea siturilor arheologice se află în zone rurale, așadar multe se păstrează în condiții bune.

Cercetarea graniței romane a debutat în sec. XIX, cu preocupări intense în anii 1970. Totuși, în acest moment monumentele care compun granița romană sunt necartate topografic, având oricum informații arheologice extrem de reduse.

Studiul tematic care trebuie întocmit și propunerile pentru lista tentativă națională presupun o documentare exhaustivă pentru întocmirea unei liste a monumentelor care vor fi incluse, după criterii aplicate de celelalte state europene și adaptate specificului regional, pe lista tentativă UNESCO. Documentarea acestor monumente, având în vedere caracterul sitului din România, este foarte dificilă, de aceea derularea programului în condiții optime este esențială.

Monumentele cunoscute care compun limes dacicus și cele de pe linia Dunării și din Muntenia, care făcuseră parte din provincia Moesia, sunt destul de numeroase, dar vor fi cu siguranță îmbogățite cu altele noi pe măsură ce vor fi documentate. Fortificațiile cu trupe legionare sau auxiliare în garnizoană se află de obicei în văi, aproape de cele mai accesibile căi de comunicații, linia graniței fiind avansată cu c. 5 km, compusă din turnuri și fortificații de dimensiuni mai mici. Ultimele sunt amplasate într-un peisaj variat, de obicei aproape de vârfurile celor mai înalte dealuri. Fortificațiile auxiliare nu se află chiar pe linia de frontieră, ci la o distanță de c. 5 km în spatele graniței. Acestea trebuie să fi fost caracteristicile graniței de nord (de la Bologa - jud. Cluj la Orheiul Bistriței) și probabil al celei din estul Transilvaniei, mai departe, înspre sud, până la Brețcu (jud. Covasna). În vest, în schimb, linia graniței pare să fi fost consituită pe linia drumului imperial (actualul drum Orșova-Caransebeș-Hațeg-Alba-Iulia-Turda), fără să fi fost deocamdată identificată o linie de turnuri în fața castrelor importante. Singurele avanposturi se găsesc în zona auriferă a M-ților Apuseni.

În partea sud-estică, granița este stabilită pe valea Oltului, având caracteristicile unui limes riveran, iar pentru o scurtă perioadă pe o linie la 5-30 km est de Olt pornind de la Râșnov (jud. Brașov) la Ciuperceni (jud. Teleorman) pe o distanță de cc. 200 km. Ultima linie de frontieră funcționează discontinuu în prima jumătate a sec. al II-lea și la începutul sec. al III-lea. In restul perioadelor, granița funcțională era cea riverană.

În afară de fortificațiile de pe linia Dunării mai sunt câteva castre importante între viitorul limes transalutan și Dunăre, care aparținuseră în timpul lui Traian provinciei Moesia.

CRITERII ÎNTRUNITE

[ii] Vestigiile frontierelor romane ale provinciei Dacia, constituie, alături de Limesul Germano-Retic, Zidul lui Hadrian și Valul lui Antoninus Pius, cele mai semnificative elemente ale frontierelor romane, prezente în Europa. Castrele, burgi, turnurile, valurile, zidurile, alături de infrastructura conectată și așezările civile indică un schimb important de valori umane și culturale, la apogeul Imperiului Roman, prin dezvoltarea arhitecturii militare romane, extinzând cunoștințele tehnice în construcții și management până la marginile Imperiului. Aceste structuri reflectă impunerea unui sistem complex de graniță societăților existente începând din partea de nord a Imperiului Roman, introducând în premieră instalații militare și așezările civile dependente conectate printr-o rețea extinsă de infrastructură. Frontierele romane nu au fost o barieră impermeabilă, ci au controlat și permis mișcările populațiilor: nu doar a trupelor militare, ci și a civililor și negustorilor. Astfel, au declanșat schimbul de valori culturale prin dislocarea soldaților și civililor de diferite etnii. Acet fapt a provocat schimbări profunde și dezvoltări în regiunile afectate, în ceea ce privește obiceiurile de așezare umană, arhitectură și peisagistică, într-un cuvânt, organizarea spațiului înconjurător. Chiar și în ziua de azi, frontierele romane sunt o parte evidentă a peisajului.

[iii] Ca parte integrantă a sistemului general defensiv al Imperiului Roman, limesul dacic are o valoare culturală extraordinară. Este o mărturie incontestabilă a maximei extinderi a puterii Imperiului Roman, prin consolidarea frontierei sale nordice, constituind o manifestare fizică a politicii imperiale romane. Ilustrează ambiția Imperiului Roman de a domina întreaga lume, pentru a-și impune legile și stilul de viață într-o perspectivă de termen lung. Este mărturie a colonizării romane în teritoriile aferente, a distribuirii culturii romane și a tradițiilor variate – militare, inginerești, arhitecturale, religioase, economice și politice – și a numeroaselor așezări umane asociate apărării statului, care contribuie la înțelegerea vieții soldaților romani și a familiilor lor, în această parte a Imperiului.

[iv] Limesul dacic este un exemplu remarcabil al arhitecturii militare romane, al tehnicilor de construcție și evoluției lor, desăvârșite de inginerii vremii, de-a lungul mai multor generații. Demonstrează varietatea și sofisticarea răspunsului romanilor la topografia specifică și climat, sau la circumstanțele politice, militare și sociale din partea de nord a Imperiului, care se găsesc în toată partea europeană a Imperiului și astfel influențează majoritatea evoluțiilor ulterioare în această parte a lumii.